Mă numesc Melissa, am 1,87m și sunt căsătorită și fericită. Am o licență în design grafic, dar am o inimă pentru oameni și pentru a-i ajuta să își descopere identitatea în Hristos. Deși a trecut o vreme de la vremea adolescenței (am 31 de ani), multe dintre deciziile pe care le-am luat atunci au încă impact asupra mea azi.
Când am fost rugată să mă uit la viața mea și să îi dau „sinelui meu adolescent” niște sfaturi, m-am gândit la atât de multe lucruri – o să spun doar 3 lucruri:

1. Ești mai _____ decât crezi. Simte-te liberă să pui în spațiul liber orice lucru ce-ți este mai greu să crezi în momentul de față – curajoasă, frumoasă, interesantă, drăguță, fericită, binecuvântată – primul lucru care îți vine în minte. Pentru mine, cuvântul a fost incredibilă (deși și celelalte cuvinte se potriveau foarte bine).

Nu înțelege greșit – nu promovez o inimă învinsă sau o realitate nesănătoasă (cu siguranță am slăbiciuni). Promovez valoarea. Vezi, nu puteam să privesc dincolo de defectele mele pentru a-mi găsi punctele tari. Deși îi întreceam pe cei mai mulți prieteni de-ai mei, de multe ori mergeam în umbra lor – îmi imaginam că sunt mai puțin din totul decât erau ei. Din cauza acestui lucru nu am îmbrățișat niciodată cu totul cine eram și lucrurile de care eram capabilă. În locul acestui lucru am căutat să-mi găsesc valoarea în toate locurile greșite.

Ceea ce m-a învățat acest lucru este că atunci când tot ce vezi la tine sunt defectele sau slăbiciunile tale, punctele tari ale altora vor părea mereu mai mărețe decât ale tale. Nu am devenit faimoasă și nu sunt nici pe aproape de a-i întrece pe unii dintre prietenii mei la anumite lucruri – dar mi-am găsit propria versiune de a fi „incredibilă”. Nu ți-o subestima pe a ta.

2. Lucrul ăsta are 2 părți.
a. nu te lua prea în serios (nu e amuzant)
b. nu încerca să te maturizezi prea repede (e amuzant, dar atunci când chiar ești matur)

A este simplu: Prostește-te! Da, oamenii te vor vedea – dar atunci când începi să te rușinezi – amintește-ți că dacă ei nu se prostesc, de fapt sunt invidioși pe faptul că tu ai curajul să fii tu. Nu fii serioasă. Încearcă să nu te îngrijorezi de ce gândesc oamenii. B este puțin mai complicat. Să fii adult ESTE amuzant – dar să te comporți ca unul când ești încă adolescent este rețeta unui dezastru! Să iei decizii de adult înainte să fii pregătită de asta poate avea consecințe pe care le vei suporta toată viața. Dacă te gândești mereu la viitor și nu trăiești în prezent, nu îți vei face amintiri frumoase. Dacă dorești și cauți relații și experiențe de adult vei rămâne mai goală decât ai fost când ai început (să nu menționez și cu inima rănită). Am luat prea multe decizii cu câțiva ani mai devreme decât ar fi trebuit, care au consecințe pe care a trebuit să le suport de mai multe ori. B este greu.. B doare.. pentru că deși știu că trecutul m-a făcut cine sunt acum, aș prefera să nu am un trecut peste care să trec. Așteaptă cu nerăbdare să devii adult – poate fi minunat – dar ai răbdare, vei ajunge și acolo. Comportă-te de vârsta pe care o ai .. și asta e amuzant.

3. Asta este cheia. Să-L cunoști bine, vreau să zic FOARTE bine pe Hristos.
Am avut noroc că am fost fiica unui pastor – am cunoscut credința și religia – și știam tot ce era de știut despre biserică. Ceea ce nu cunoșteam eu era Hristos și cât de mult mă iubea. Toate lucrurile s-ar fi aliniat dacă Îl puneam pe El în centru. Decizii, consecințe, dragoste, fericire, încredere.. lui Dumnezeu îi pasă de toate. De curând a venit să stea cu noi nepoata mea de 18 ani. Am descoperit că îi admiram maturitatea în Hristos, în ciuda vârstei ei fragede. A ales cum trebuie – doar Dumnezeu îi poate oferi tot ce are nevoie, iar viitorul ei va arăta mult mai diferit datorită deciziei luată de ea. Mai presus de orice altceva, lasă-l pe Dumnezeu să-ți călăuzească pașii și El îți va țese viața într-un mod în care nici nu ți-ai putea imagina.

Astea nu sunt toate lucrurile, dar sunt cele mai importante din lista mea. Să te maturizezi este greu, dar îți promit că ești capabilă de mai mult decât ți-ai putea imagina.

Melissa, 31, USA

Ai răbdare…

În momentul în care a apărut această nouă secțiune pe site, mi-am dat seama că aș avea câteva subiecte despre care să vorbesc sinelui meu adolescent. De multe ori m-am gândit ce interesant ar fi fost dacă la vârsta adolescenței aș fi gândit ca acum…cred ca m-aș fi scutit de multe probleme. Iar când îmi spuneau părinții ce e bine sau nu să fac, mi se părea că tot universul este împotriva mea, începând cu persoanele care se presupune că mă iubesc cel mai mult. Dar, timpul, de fiecare dată mi-a demonstrat că ei știau foarte bine ce-mi ziceau. Practic, ei aveau capacitatea să distingă binele de rău. Dar, chiar și așa, eu știam cel mai bine cum trebuie să procedez…acum o spun cu regret, pentru că nu aveam dreptate.

Primul gând pe care i l-aș spune sinelui meu adolescent are legătură cu băieții. Cred că de pe la vârsta de 13-14 ani am început să mă gândesc la băieți, că mi-ar plăcea să am și eu o relație, să-i spun „sentimentală”. Nu știam ce presupunea această relație (poate doar faptul că pur și simplu vorbeam cu un băiat), dar tot ce aș fi vrut era ca ea să existe (să fiu și eu în rândul prietenelor mele). O astfel de „relație” am experimentat-o pe când eram la țară, la bunici. După ce el a făcut primul pas în a-mi cere prietenia, eu am acceptat. Wow! Eram în al 9-lea cer că, în sfârșit, aveam și eu un iubit. Ne vedeam cam o oră, de câteva ori pe săptămână, și ne țineam de mână. Nu a durat mult, cred că o lună. La final, tot ce îmi mai aduc aminte este că am suferit. De ce? Pentru că eu plecasem din start cu așteptări prea mari. Mă gândeam cât de bine o să ne fie împreună, ce frumos va fi când o să ne declarăm iubire veșnică… Dar lui îi plăcea să vorbească cu mai multe fete în același timp și, din nefericire pentru el, am aflat și eu. Cu greu am reușit să trec peste (așa am perceput eu despărțirea), dar probabil m-a mobilizat gândul că nu s-au terminat băieții de pe acest pământ. Nu mă pot „lăuda”cu multe astfel de relații, pentru că mai aveam și eu momentele mele de luciditate, dar au fost suficiente cât să îmi lase un gust amar la finalul fiecăreia.

Acum, ce mi-aș spune mie la vârsta adolescenței este SĂ AM RĂBDARE. Să nu mă grăbesc în a-mi dori ceva ce nu pot controla, deoarece cunoștințele mele despre ce înseamnă viața sunt aproape nesemnificative și oricând aș putea ieși foarte rănită dintr-o astfel de situație. Să am răbdare pentru că perioada adolescenței este atât de frumoasă, încât nu merită să fie umbrită de suferința pentru un băiat. Să am răbdare pentru că la un moment dat, la timpul potrivit, Dumnezeu va orchestra lucrurile astfel încât să întâlnesc un băiat care mă va respecta și mă va iubi.

Fetelor, încurajarea mea pentru voi este să aveți răbdare! Să vă trăiți adolescența într-un mod frumos, nefiind prinse într-o relație sentimentală cu un băiat, care vă poate răpi bucuria unor momente unice în viață.

„Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui”. – Eclesiastul 3:1

Oana, 28 de ani, România

Nu este ușor să fii o femeie în această lume. Sunt atât de multe lucruri care pun presiune pe noi să părem într-un anumit fel sau să facem lucrurile într-un anumit mod. În generală și în liceu, punem foarte multă energie și ne concentrăm foarte mult pe a încerca să fim ca alți oameni. Când prietenii mei începeau să asculte un anumit tip de muzică, începeam și eu să fac același lucru. Când prietenele mele aveau prieteni, era pusă presiune pe mine să am și eu un prieten. Când prietenele mele erau selectate să ajute la taberele pentru tineri, simțeam că nu sunt destul de bună pentru că n-am fost selectată și eu. În căutarea dragostei, acceptării și a identității, căutam o împlinire pe care credeam că o voi primi dacă voi deveni cineva „mai bună decât mine”.

Acum, când sunt aproape de terminarea facultății și urmează să pășesc în „lumea reală”, mă pot uita înapoi, știind anumite lucruri pe care îmi doresc să le fi știut când eram mai tânără. Dacă aș avea oportunitatea de a mă întoarce în timp și de a vorbi cu sinele meu adolescent, i-aș spune un singur lucru: nu te mai îngrijora de ce cred ceilalți oameni despre tine, ci fii tu însăți. Pierdem mult timp și energie încercând să fim ca toți ceilalți. Pentru că ne petrecem atât de mult timp păsându-ne de modul în care oamenii ne percep sau încercând să fim ca altcineva, ajungem să pierdem multe lucruri din viață. În schimb, ar trebui să petrecem timp întrebându-ne cine ne-a creat Dumnezeu să fim și ce viață are planificată pentru noi.

Cu toate cădem pradă unui lucru numit „capcana comparației”. Eu am fost victimă a ei în adolescență și încă mai cad și acum, din când în când. Asta se întâmplă când ne uităm la viețile altor oameni, la oportunitățile, bunurile materiale, experiențele, relațiile, talentele și modul în care arată, comparându-le cu ce avem noi în viața noastră. Dintr-un motiv anume, lăsăm comparația asta să determină calitatea vieții noastre. Poate că te gândești „dar ce e în neregulă cu asta”? Adevărul este că nu iese nimic bun din comparație. Când percepem că cineva are ceva mai bun decât noi, începem să credem că niciodată nu vom putea atinge nivelul la care sunt ei. Asta ne aruncă într-o încercare de a căuta satisfacție și identitate falsă. Opusul acestei comparații este la fel de rea: să crezi că nimeni nu e atât de bun ca tine. Asta creează în noi o inimă care judecă și nu le arată altora dragostea lui Hristos. Capcana comparației ne duce departe de adevărul dragostei lui Dumnezeu. El iubește diversitatea din noi și ne iubește pe fiecare la fel. Totuși, continuăm să încercăm să ne conformăm unui șablon pe care lumea îl consideră a fi persoana perfectă.

Așadar, ce poți face pentru a evita capacana comparației? O revistă din SUA care-mi place, numită Relevant Magazine a publicat un articol numit „Cum să eviți capcana comparației”, în care ei au dat 3 sfaturi foarte bune:
1. Bucură-te de diversitatea și complexitatea creației lui Dumnezeu
2. Zidește în loc să dărâmi
3. Amintește-ți cine ești

Pentru a combate minciunile, amintește-ți că Dumnezeu nu a creat oamenii pentru a se încadra într-un tipar al persoanei perfecte. El este un Dumnezeu creativ și complex, care creează oameni complecși și diferiți pentru a-i reflecta imaginea Lui – iar El ne numește buni (Geneza 1:26-31). De aceea, ar trebui să apreciem diversitatea dintre noi. Până la urmă, viața ar fi plictisitoare dacă toți am fi la fel. Ai vrea ca toată lumea să fie exact ca tine? Probabil că nu. Ca să apreciem diversitatea, haideți să încercăm să ne zidim unii pe alții, nu să ne dărâmăm (Efeseni 4:29). Hristos ne iubește pe fiecare și a murit pe cruce pentru fiecare dintre noi – indiferent de felul în care arătăm sau ce lucruri avem. De aceea, ar trebui să căutăm să-i iubim pe fiecare prin gândurile, acțiunile și cuvintele noastre. Asta ta include și pe tine. Amintește-ți că Dumnezeu te-a creat exact așa cum ești cu un scop – El te numește pe TINE minunată (Psalm 139:13-16). Modul în care arăți, talentele tale, persoanelitatea ta, interesele tale, abilitățile tale și oportunitățile pe care le ai în viață sunt toate speciale și minunate. Nu lăsa pe nimeni să te păcălească să crezi altceva. Dumnezeu te iubește pentru cine ești tu, nu pentru că semeni foarte mult cu altcineva.

Dacă m-aș putea întoarce în timp, acesta este lucrul pe care i l-aș spune sinelui meu adolescent. Dacă aș fi învățat lucrurile astea mult mai devreme, m-ar fi scutit de mult timp pierdut, stres și de probleme în care am intrat încercând să fiu altcineva. Așadar, te sfătuiesc să fii cine ești, nu altcineva.

Jen, 21 de ani, SUA

Unul dintre motivele pentru care glittr există este că noi înțelegem cum este viața unei adolescente și vrem să oferim sprijin și călăuzire fetelor din România. Le oferim evenimente, grupuri mici și resurse pentru a le ajuta în diferite domenii ale vieții lor.

În noiembrie vom avea o serie de postări pe blog numite „Ce i-aș spune sinelui meu adolescent”. În fiecare săptămână vom avea o invitată care își va spune povestea din perspectiva ei de acum. Femeile care vor scrie sunt din mai multe țări, iar vârsta lor este cuprinsă între 20-35 de ani.

Fiind femei mature, ne putem uita înapoi în viață și să vedem cum anii adolescenței nu sunt așa de ușori, ci pot fi cele mai dificile părți din viață. Vrem să împărtășim cu voi poveștile acestor femei pentru că oferă o altă perspectivă asupra lucrurilor învățate și e posibil să vă puteți identifica în unele dintre ele. Cu toate avem povestea personală plină de momente bune, dar și de momente mai rele, pe care poate încercăm să ni le amintim sau, din contră, să le uităm. Pe măsură ce ne maturizăm, începem să vedem lucrurile diferit de cum le vedeam când eram adolescente. Continuăm să învățăm mai multe despre noi și despre alții. Așadar, vă rugăm să fiți deschise la sfaturile sau ideile pe care aceste femei le pot oferi.

Fă-ți timp. Citește o poveste. Gândește-te cum ți se aplică.

Această serie nu este doar o altă modalitate prin care să vă spunem ce ar trebui sau nu ar trebui să faceți. Totuși, este un mod prin care vă putem sfătui, spunându-vă: „Vă rugăm, învățați din succesele și greșelile noastre.”

Vrem să vă trăiți viața la potențialul maximum!

De aceea, încurajați-vă unii pe alții și întăriți-vă unii pe alții, așa cum, de fapt, și faceți. – 1 Tesaloniceni 5:11

Nu vă pot spune de câte ori am citit povestea din Biblie a celor două surori, Maria și Marta. De mult timp e folosită ca un exemplu pentru femei. Dacă nu știi despre ce vorbesc, poți găsi povestea în Luca 10. Este vorba de două surori pe care le vizitează Isus, iar Marta este ocupată în bucătărie și încearcă să facă lucrurile cât mai primitoare pentru Isus. În timp ce Marta e ocupată, Maria stă la picioarele lui Isus și ascultă ce are El de zis. Marta devine frustrată și Îl întreabă pe Isus „nu-Ți pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură?” Iar Isus îi cam spune „Marta, te îngrijorezi degeaba. Maria înțelege că este ceva mai important decât să faci lucruri prin casă.”

Așadar, cei mai mulți predicatori sau învățători o să întrebe următoarea întrebare: „Tu cu cine semeni mai mult, Maria sau Marta?” Tu trebuie să iei decizia ca cine vrei să fii. Probabil că cele mai multe femei ar dori să spună că sunt ca Maria, dar sunt ca Marta. Dar eu știu că sunt mai mult ca Marta. Uneori mă gândesc că greșesc și-mi e rușine pentru că pun preț pe lucrurile făcute, nu pe trăire. Cred că Marta avea o inimă mare și dorea ce-i mai bun pentru Isus. Cine nu și-ar dori să ofere ce are mai bun pentru un oaspete special? Și cred că dacă aș fi lucrat din greu, aș fi devenit frustrată când aș vedea-o pe sora mea stând, nefăcând nimic. Dacă mă pun în situația asta, ar fi greu să aud că Isus îmi spune că am înțeles greșit lucrurile și că trebuie să urmez exemplul Mariei. Când citesc asta, îmi dau seama că Maria a făcut lucrul corect și că Marta a greșit.

De foarte multe ori ne luăm cu lucrurile pe care trebuie să le facem și uităm că cel mai important lucru este să petrecem timp cu Isus. Și El asta își dorește cel mai mult de la noi. Ne-a dat diferite daruri și vrea să le folosim ca să-L slăvim pe El. Nu e nimic în neregulă cu asta. Probabil că Marta avea darul ospitalității și asta o făcea să vrea ca toate lucrurile să fie perfecte. Asta nu înseamnă că ea a făcut ceva greșit, ci mi-l imaginez pe Isus luând-o de mână și spunându-i: „Stai cu mine. Lasă vasele în chiuvetă. Lasă mâncarea pe masă. Stai cu mine.” Poate că Marta nu se simțea confortabilă făcând asta, dar era lucrul pe care trebuia să-l facă. Ea creează o legătură cu cel care a creat-o și care o cunoaște după nume. Cel care o iubește indiferent dacă este perfectă sau nu. O iubește pentru ceea ce este ea, nu pentru ceea ce poate face.

Așadar, în loc să ne concentrăm pe Maria și Marta sau pe ce este corect sau greșit, haideți să ne reamintim că ceea ce FACEM noi pentru Isus nu este cel mai important lucru. Este mai important să fim cu El, relația pe care o avem. Când a fost ultima oară în care ai făcut următoarele lucruri: ai citit din Biblie, ai petrecut timp în rugăciune, ai scris în jurnal sau ai ascultat muzică de închinare? Relația aceasta este cea mai importantă și dacă nu avem grijă de ea, putem pierde relația apropiată pe care am avut-o cândva.

„Astfel, dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare.” – Coloseni 3:12