Aflarea însemnătății Crăciunului

În câteva zile este Crăciunul. E un timp frumos, cu luminițe de Crăciun, filme de sezon, mâncare delicioasă, colinde, ciocolată caldă, cadouri și multe altele. Toate aceste lucruri fac ca sărbătoarea Crăciunului să fie specială. Totuși, doar aceste lucruri nu formează o imagine completă. Elementul care lipsește este chiar persoana despre care ar trebui să fie vorba în perioada Crăciunului. Și dacă ai fost vreodată la vreun serviciu de Crăciun, probabil că ai auzit o predică despre adevărata însemnătate a Crăciunului, Isus Cristos. De Crăciun sărbătorim nașterea Mântuitorului nostru. Isus a venit pe pământ cu un scop: să fie un exemplu viu pentru noi, să aducă mântuirea în lume și să ne ofere oportunitatea de a fi eliberați de păcat prin credința noastră în El. Nu numai că Isus este însemnătatea Crăciunului, dar El dă o însemnătate vieții noastre.

În acest Crăciun îmi amintesc că viețile noastre au o însemnătate și un scop. Datorită lui Isus foarte multe vieți au fost schimbate, inclusiv a mea și probabil și a ta. O persoană a cărei viață a fost schimbată drastic de către Isus a fost Maria, mama Lui. În Luca 1 poți citi mai multe despre cum s-a întâmplat asta. Dumnezeu l-a trimis pe un înger, Gabriel, să-i spună Mariei că ea va da naștere unui copil care va fi Fiul lui Dumnezeu. În acel moment ea nu era căsătorită, era fecioară, era o adolescentă și sunt sigură că a fost șocată de această veste. Totuși, a fost încântată să accepte scopul care i s-a dat, acela de a fi mama lui Isus. Și după cum știm noi, a făcut o treabă destul de bună.

Știu de mică povestea care spune cum Maria l-a născut pe Isus. Până acum n-am avut oportunitatea de a aprofunda povestea ei. Pentru mine mereu a fost vorba despre venirea lui Isus în lume, nu despre Maria. De curând am citit Luca 1 și m-am gândit doar la Maria. Pe măsură ce citeam mă întrebam ce pot să învăț de la Maria. Au ieșit în evidență 3 lucruri legate de cum a răspuns ea chemării lui Dumnezeu asupra vieții ei.

Primul lucru pe care l-am observat la Maria este că ea a fost ascultătoare. Când Dumnezeu a chemat-o, ea nu a ezitat. Sunt sigură că a fost șocată și confuză. Totuși, răspunsul ei a fost “Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” A profitat de această oportunitate. Deși nu știa la ce să se aștepte sau cum să fie o mamă, l-a iubit pe Dumnezeu și s-a încrezut că El știe ce face. A răspuns cu ascultare.

Al doilea lucru pe care l-am observat la Maria a fost că a avut o atitudine bună. Când a ascultat, nu s-a plâns în legătură cu asta. A fost bucuroasă și mulțumitoare.. De fapt, în Luca 1:46-55 vedem că ea a cântat un cântec de laudă Domnului. În acel cântec ea spunea “Sufletul meu preamărește pe Domnul și mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu.” Adevărata ascultare nu înseamnă să asculți de Dumnezeu, dar să te plângi în acest timp, ci să te bucuri și să ai inima deschisă către Dumnezeu, cum a avut-o și Maria.

Al treilea lucru pe care l-am observat la Maria e că a fost credincioasă. De-a lungul acestui proces de a fi însărcinată, a da naștere și a-l crește pe Isus, ea a fost credincioasă. Chemarea ei nu a fost ușoară, sunt sigură de asta. Imaginează-ți cum era Maria. Avea 12 sau 13 ani când i s-a spus că urma să nască. Nu avea mulți bani. Apoi, după ce oamenii aflau că e însărcinată, probabil că aceștia o bârfeau, din moment ce era foarte tânără și doar ce se logidise. A trebuit să le explice oamenilor că a rămas însărcinată prin Duhul Sfânt, nu Iosif. Mai presus de astea, a trebuit să plece de acasă împreună cu Iosif pentru a-l naște pe Isus, din moment ce Irod își dorea ca Isus să moară. Nu a avut de-a face cu circumstanțe ușoare, mai ales când era însărcinată. Totuși, a rămas credincioasă în tot acest proces. Maria a fost credincioasă când îl hrănea, îl schimba, îl învăța pe Isus cum să meargă și să vorbească, împreună cu toate celelalte lucruri de care are nevoie un copil când e în creștere. A fost credincioasă în aceste lucruri mici, dar importante.

E minunat de observat cum Maria a rămas credincioasă scopului ei. Chiar și atunci când Isus a fost crucificat, ea a rămas credincioasă planului lui Dumnezeu. Nu a încercat să-i oprească din a-l răni sau a-l omorî pe Isus. A tăcut și a lăsat ca toate astea să se întâmple. E inexplicabil cum poate o mamă să privească cum fiul ei este omorât. A putut să facă asta doar pentru că știa că moartea lui Isus era parte din planul lui Dumnezeu de a salva omenirea. Devotamentul ei față de Dumnezeu a fost incredibil.

Maria a fost o persoană normală, dar Dumnezeu i-a dat un scop extraordinar. Același lucru ni se aplică și mie și ție. Poate că suntem oameni obișnuiți, dar Dumnezeu are un scop neobișnuit pentru fiecare dintre noi. Biblia ne poruncește să îl iubim pe Dumnezeu mai întâi și după aceea pe oameni. Acestea sunt cele mai mari porunci date. Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi într-un mod unic, având un scop unic de a-i iubi pe ceilalți și de a spune lumii despre Dumnezeu. Pentru Maria, acest lucru a însemnat să fie mamă și să-l aducă pe lume pe Mântuitor. Pentru mine acest lucru înseamnă să le arăt adolescentelor că sunt iubite și valoroase. Poate că pentru tine acest lucru înseamnă altceva. Atunci când suntem credincioase lui Dumnezeu în lucrurile mici, lucruri extraordinare se vor întâmpla.

Este important ca tu să știi că ai un scop. Dumnezeu spune că ești vrednică. Tot El spune că ești iubită. Și Dumnezeu ți-a dat un scop – un mod unic prin care poți arăta lumii dragostea Lui. Așadar, mă rog ca de acest Crăciun să-ți amintești asta. Amintește-ți că Isus nu numai că a venit să te elibereze, dar și să îți dea viață, și viață din belșug. O viață din belșug are un scop, la fel ca viața Mariei.

Îți doresc un Crăciun fericit și un an nou minunat! Fie ca acest nou an, 2017, să fie un an plin de scopuri. Fie ca tu să vezi dragostea pe care Dumnezeu o are pentru tine. Fie ca tu să găsești bucurie în lucrurile mici, obișnuite în acest an.. amintindu-ți că și prin ele poți împărtăși dragostea lui Dumnezeu, și că ele pot deveni lucruri extraordinare. Tu ești extraordinară și poți face o diferență extraordinară, datorită lui Isus.

 

– Jen Sargent

Leave a Comment