Hey, sunt Marta și am 16 ani. As vrea doar să împărtășesc câteva gânduri cu voi.
O să încep prin a spune câte ceva despre mine. Eu provin dintr-un oraș din apropierea Bucureștiului și m-am mutat aici acum aproape doi ani, pentru liceu. La noi în oraș nu avem liceu de arte plastice, așa că am reușit să o conving pe mama să mă lase să stau aici cu sora mea mai mare.
Mutarea, pe cât a fost de așteptată, pentru că urma să fac ce îmi place, pe atât a fost de grea. Am pierdut legătura cu toți prietenii, sau “așa-zișii” prieteni. Noroc că mai știam câteva persoane de la biserică, de aici. Nu multe, dar cât să nu mă mai simt așa de singură. Și normal, am vrut să îmi fac prieteni noi. Când intri într-un loc nou, începi să analizezi, să cauți persoane de vârsta ta și să vezi care sunt grupurile deja formate.
Asta am făcut și eu. Greșeala mea a fost că m-am uitat după băieți. Da, sunt fată, și așa mai facem noi. Dar serios acum, nu mi-a prins bine. Am început să vorbesc cu un băiat, dorind să simt că aparțin. Așa am început să vorbesc cu tot grupul din care făcea el parte. Știm bine cum functionează și știm bine de ce vorbea el cu mine. După ceva timp, având în vedere că vorbeam cam non stop, el a început să mă placă și să vrea mai mult. Și prin mai mult mă refer că a vrut să fiu prietena lui. Poate vă gândiți că e normal, adică ne plăceam reciproc.. Ei bine, eu nu gândesc așa. Nu i-am acceptat propunerea, dar nici nu l-am refuzat, de teamă să nu-l rănesc sau să ne distanțăm. Doar că el tot insista. Știam în duhul meu că nu e bine, că nu aș putea să am un prieten și să mă și concentrez pe liceu, pentru că până la urmă ăsta era motivul pentru care eram aici. Liceul, nu băieții. Adică, nu eram mai mult decât prieteni și deja toată atenția mea se concentra asupra lui.
Asta a fost greșeala mea. Mi-a plăcut cum mă făcea să mă simt inclusă, și mi-a plăcut atenția pe care mi-o oferea încât am uitat ce era cu adevărat important. Am uitat să petrec timp cu Tata, să învăț, nici măcar nu mai pictam. Și atunci m-am dus înaintea lui Dumnezeu și i-am spus tot și mi-am cerut iertare. El mi-a dat claritate și mi-a spus că nu sunt gata încă. Că nu voi putea avea un prieten prea curând pentru că nu am prioritățile în ordine. Nici măcar nu mă cunosc așa de bine, darămite pe altcineva. Așa că I-am făcut o promisiune. I-am promis că pe parcursul liceului nu voi avea niciun prieten. Poate veți spune că exagerez oleacă, dar a fost cea mai înțeleaptă decizie pe care am luat-o.
Nu m-am mai simțit niciodată așa de ușoara, de liberă. Orice presiune a dispărut. În momentul în care iei o asemenea decizie, nu mai ești la fel de preocupată de imaginea ta, de cum te văd băieții, dacă te place cineva. Nu știu, asta am simțit eu că a fost mai bine. Cât despre băiatul ala? Păi având în vedere că am început greșit, s-a terminat nașpa.. Eu am greșit față de el dându-i speranțe false și el a plecat rănindu-mă, fără să zică nimic. Și-a pierdut interesul.
De ce v-am zis asta? Pentru că poate vă ajută cumva.. Poate și voi simțiți presiunea. Poate nici voi nu vă puteți concentra pe ce trebuie când vorbiți cu un băiat. Știu cum e să te simți iubită de un băiat, să ai toată atenția lui, doar că nu asta e ce contează. Din punctul meu de vedere, liceul e perioada în care trebuie să asimilezi cele mai multe informații. Deja ai o vagă idee despre ce vrei să faci mai departe și trebuie să înveți cât mai multe lucruri noi ca să îți fie mai ușor după aia. E perioada când trebuie să te concentrezi pe tine. Pe dezvoltarea proprie. Și eu știu că nu pot face asta dacă sunt topită după un băiat. Vorbesc strict în numele meu.
Dacă Dumnezeu e prioritate în viața voastră, toate vor merge bine. Nu faceți ca mine, nu Îl lăsați pentru un băiat. El va pleca, vă va rani și vă veți simți mai goale decât la început. Mi-am pierdut prea mult timp așa. Dumnezeu nu vă va face niciodată să vă simțiți goale. El ne va iubi orice am face. Și mai e un lucru pe care l-am învățat. Poți învăța și din greșelile altora. Nu trebuie să le faci tu pe toate.
