Fetele glittr – Marta

Marta este o creață de 14 ani, creativă și artistică din Giurgiu, România. Anul acesta s-a mutat din Giurgiu în marele București pentru a urma un liceu de artă. Cu câteva săptămâni înainte să înceapă liceul, Marta s-a hotărât să-și înscrie o lucrare la un concurs național.

martaa  -desen

Din sute de participanți, ea s-a numărat printre câștigători. A primit ca premiu rechizite de la Faber Castell.
Felicitări Marta!

premiu

Acum puteți afla mai multe despre Marta:

De ce îți place arta?
Îmi place arta pentru că este un lucru la care mă pricep și este relaxant. Îmi place că pot face multe lucruri cu arta. Mă pot exprima în multe feluri.

Când ai început să pictezi sau să desenezi?
Am început să pictez când eram mică, dar pictam doar copaci. În clasa a VI-a am mers la un curs de pictură și profesoarea mi-a spus că aș putea să merg la un liceu de artă. Tot dânsa m-a învățat multe secrete și tehnici legate de artă.

Ce preferi dintre desen și pictură? De ce?
Dintre pictură și desen îmi place mai mult pictura, pentru că îmi place să mă joc cu culorile.

Ce ți-ar plăcea să devii după ce termini liceul?
Mi-ar plăcea să devin profesoară de desen pentru copiii din clasele 1-4. Este vârsta perfectă când copiii sunt creativi. Nu sunt prea mici, dar nici prea mari ca să se plictisească. Aș putea să fac foarte multe abilități practice, de aceea e vârsta perfectă. Îmi place să fac crafturi și să îi și învăț pe alții să le facă.

Leave a Comment