Ce i-aș spune sinelui meu adolescent #2

Ai răbdare…

În momentul în care a apărut această nouă secțiune pe site, mi-am dat seama că aș avea câteva subiecte despre care să vorbesc sinelui meu adolescent. De multe ori m-am gândit ce interesant ar fi fost dacă la vârsta adolescenței aș fi gândit ca acum…cred ca m-aș fi scutit de multe probleme. Iar când îmi spuneau părinții ce e bine sau nu să fac, mi se părea că tot universul este împotriva mea, începând cu persoanele care se presupune că mă iubesc cel mai mult. Dar, timpul, de fiecare dată mi-a demonstrat că ei știau foarte bine ce-mi ziceau. Practic, ei aveau capacitatea să distingă binele de rău. Dar, chiar și așa, eu știam cel mai bine cum trebuie să procedez…acum o spun cu regret, pentru că nu aveam dreptate.

Primul gând pe care i l-aș spune sinelui meu adolescent are legătură cu băieții. Cred că de pe la vârsta de 13-14 ani am început să mă gândesc la băieți, că mi-ar plăcea să am și eu o relație, să-i spun „sentimentală”. Nu știam ce presupunea această relație (poate doar faptul că pur și simplu vorbeam cu un băiat), dar tot ce aș fi vrut era ca ea să existe (să fiu și eu în rândul prietenelor mele). O astfel de „relație” am experimentat-o pe când eram la țară, la bunici. După ce el a făcut primul pas în a-mi cere prietenia, eu am acceptat. Wow! Eram în al 9-lea cer că, în sfârșit, aveam și eu un iubit. Ne vedeam cam o oră, de câteva ori pe săptămână, și ne țineam de mână. Nu a durat mult, cred că o lună. La final, tot ce îmi mai aduc aminte este că am suferit. De ce? Pentru că eu plecasem din start cu așteptări prea mari. Mă gândeam cât de bine o să ne fie împreună, ce frumos va fi când o să ne declarăm iubire veșnică… Dar lui îi plăcea să vorbească cu mai multe fete în același timp și, din nefericire pentru el, am aflat și eu. Cu greu am reușit să trec peste (așa am perceput eu despărțirea), dar probabil m-a mobilizat gândul că nu s-au terminat băieții de pe acest pământ. Nu mă pot „lăuda”cu multe astfel de relații, pentru că mai aveam și eu momentele mele de luciditate, dar au fost suficiente cât să îmi lase un gust amar la finalul fiecăreia.

Acum, ce mi-aș spune mie la vârsta adolescenței este SĂ AM RĂBDARE. Să nu mă grăbesc în a-mi dori ceva ce nu pot controla, deoarece cunoștințele mele despre ce înseamnă viața sunt aproape nesemnificative și oricând aș putea ieși foarte rănită dintr-o astfel de situație. Să am răbdare pentru că perioada adolescenței este atât de frumoasă, încât nu merită să fie umbrită de suferința pentru un băiat. Să am răbdare pentru că la un moment dat, la timpul potrivit, Dumnezeu va orchestra lucrurile astfel încât să întâlnesc un băiat care mă va respecta și mă va iubi.

Fetelor, încurajarea mea pentru voi este să aveți răbdare! Să vă trăiți adolescența într-un mod frumos, nefiind prinse într-o relație sentimentală cu un băiat, care vă poate răpi bucuria unor momente unice în viață.

„Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui”. – Eclesiastul 3:1

Oana, 28 de ani, România

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *