Mă numesc Melissa, am 1,87m și sunt căsătorită și fericită. Am o licență în design grafic, dar am o inimă pentru oameni și pentru a-i ajuta să își descopere identitatea în Hristos. Deși a trecut o vreme de la vremea adolescenței (am 31 de ani), multe dintre deciziile pe care le-am luat atunci au încă impact asupra mea azi.
Când am fost rugată să mă uit la viața mea și să îi dau „sinelui meu adolescent” niște sfaturi, m-am gândit la atât de multe lucruri – o să spun doar 3 lucruri:
1. Ești mai _____ decât crezi. Simte-te liberă să pui în spațiul liber orice lucru ce-ți este mai greu să crezi în momentul de față – curajoasă, frumoasă, interesantă, drăguță, fericită, binecuvântată – primul lucru care îți vine în minte. Pentru mine, cuvântul a fost incredibilă (deși și celelalte cuvinte se potriveau foarte bine).
Nu înțelege greșit – nu promovez o inimă învinsă sau o realitate nesănătoasă (cu siguranță am slăbiciuni). Promovez valoarea. Vezi, nu puteam să privesc dincolo de defectele mele pentru a-mi găsi punctele tari. Deși îi întreceam pe cei mai mulți prieteni de-ai mei, de multe ori mergeam în umbra lor – îmi imaginam că sunt mai puțin din totul decât erau ei. Din cauza acestui lucru nu am îmbrățișat niciodată cu totul cine eram și lucrurile de care eram capabilă. În locul acestui lucru am căutat să-mi găsesc valoarea în toate locurile greșite.
Ceea ce m-a învățat acest lucru este că atunci când tot ce vezi la tine sunt defectele sau slăbiciunile tale, punctele tari ale altora vor părea mereu mai mărețe decât ale tale. Nu am devenit faimoasă și nu sunt nici pe aproape de a-i întrece pe unii dintre prietenii mei la anumite lucruri – dar mi-am găsit propria versiune de a fi „incredibilă”. Nu ți-o subestima pe a ta.
2. Lucrul ăsta are 2 părți.
a. nu te lua prea în serios (nu e amuzant)
b. nu încerca să te maturizezi prea repede (e amuzant, dar atunci când chiar ești matur)
A este simplu: Prostește-te! Da, oamenii te vor vedea – dar atunci când începi să te rușinezi – amintește-ți că dacă ei nu se prostesc, de fapt sunt invidioși pe faptul că tu ai curajul să fii tu. Nu fii serioasă. Încearcă să nu te îngrijorezi de ce gândesc oamenii. B este puțin mai complicat. Să fii adult ESTE amuzant – dar să te comporți ca unul când ești încă adolescent este rețeta unui dezastru! Să iei decizii de adult înainte să fii pregătită de asta poate avea consecințe pe care le vei suporta toată viața. Dacă te gândești mereu la viitor și nu trăiești în prezent, nu îți vei face amintiri frumoase. Dacă dorești și cauți relații și experiențe de adult vei rămâne mai goală decât ai fost când ai început (să nu menționez și cu inima rănită). Am luat prea multe decizii cu câțiva ani mai devreme decât ar fi trebuit, care au consecințe pe care a trebuit să le suport de mai multe ori. B este greu.. B doare.. pentru că deși știu că trecutul m-a făcut cine sunt acum, aș prefera să nu am un trecut peste care să trec. Așteaptă cu nerăbdare să devii adult – poate fi minunat – dar ai răbdare, vei ajunge și acolo. Comportă-te de vârsta pe care o ai .. și asta e amuzant.
3. Asta este cheia. Să-L cunoști bine, vreau să zic FOARTE bine pe Hristos.
Am avut noroc că am fost fiica unui pastor – am cunoscut credința și religia – și știam tot ce era de știut despre biserică. Ceea ce nu cunoșteam eu era Hristos și cât de mult mă iubea. Toate lucrurile s-ar fi aliniat dacă Îl puneam pe El în centru. Decizii, consecințe, dragoste, fericire, încredere.. lui Dumnezeu îi pasă de toate. De curând a venit să stea cu noi nepoata mea de 18 ani. Am descoperit că îi admiram maturitatea în Hristos, în ciuda vârstei ei fragede. A ales cum trebuie – doar Dumnezeu îi poate oferi tot ce are nevoie, iar viitorul ei va arăta mult mai diferit datorită deciziei luată de ea. Mai presus de orice altceva, lasă-l pe Dumnezeu să-ți călăuzească pașii și El îți va țese viața într-un mod în care nici nu ți-ai putea imagina.
Astea nu sunt toate lucrurile, dar sunt cele mai importante din lista mea. Să te maturizezi este greu, dar îți promit că ești capabilă de mai mult decât ți-ai putea imagina.
Melissa, 31, USA