Fresh Start Spa 2016

Acum doi ani, când am început glittr, organizam evenimente lunare pentru fetele din București. Avem seri diferite cu teme diferite, fiecare dintre ele organizate într-un mod creativ. După ce ne-am creat un curriculum, am început să facem din ce în ce mai multe întâlniri pe grupuri mici și mai puține evenimente. Fetele care veneau la evenimentele sau grupurile noastre mici ne-au spus că le plăceau ambele. Așadar, am decis să facem câteva evenimente mai mari pe parcursul anului.

Eram încântate să găzduim al doilea eveniment Fresh Start Spa! Evenimentul este o ocazie super pentru adolescente să se (re)conecteze cu Dumnezeu, cu ele însele și cu alte fete. Timp de o zi, au oportunitatea de a scăpa de monotonia de zi cu și să se relaxeze, să aibă parte de conversații ziditoare și să învețe într-un mod palpabil ce înseamnă să dai lucrurile vechi la o parte și să-l lași pe Dumnezeu să pună în schimb lucrurile noi și proaspete. Uneori relația cu Dumnezeu are nevoie de un început, iar alteori are nevoie de un nou început. Evenimentul nostru de pe 28 mai a fost special pentru acest lucru! Adolescentele au fost provocate, prin exemple palpabile a ce înseamnă să dai la o parte lucrurile vechi și să faci loc celor noi și proaspete.

A fost o zi superbă. La eveniment au venit peste 70 de fete din București și din orașele apropiate. De abia așteptăm să ținem acest eveniment la anul și poate chiar și în alte orașe din România.

Găsiți pozele de la eveniment aici!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *