La sfârșitul lui octombrie, glittr a fost printre organizațiile care a avut un stand la Conferința Torent 2015. Conferința de anul acesta s-a numit “Să fie LUMINĂ!”, iar motto-ul glittr este Reflectând lumina Lui.
La conferință am avut un borcan cu mult sclipici în care erau diferite acțiuni pe care le puteau face fetele. Printre acestea erau și următoarele:
– scrie versetul tău preferat
– scrie un verset în care să fie cuvântul “lumina”
– povestește-ne despre un moment în care ai reflectat dragostea lui Dumnezeu
– scrie “Ce i-aș spune sinelui meu adolescent”
– scrie o încurajare pentru o fată glittr.
Fetele făceau ce scrie pe bilețel și puteau să-și aleagă după câteva dintre cartonașele pe care le aveam cu versete și încurajări. Am vorbit cu multe dintre ele despre importanța de a avea un grup mai strâns în adolescență și am întâlnit și lidere interesate de a se folosi de curriculumul nostru și de a începe la rândul lor grupuri glittr în comunitățile în care se află.
În cazul în care vrei și tu să scrii o scrisoare sau să încurajezi o fată glittr, lasă-ne un mesaj pe facebook și ne vom asigura că ajung unde trebuie.
Dacă v-ați întâlnit cu noi la Torent, ce v-a plăcut sau ce putem îmbunătăți pentru anii următori?
Azi vrem să vă prezentăm o încurajare scrisă de o fată și le vom posta și pe celelate pe parcursul următoarelor săptămâni.
Draga mea adolescentă,
Am fost și eu în locul tău, am trecut și eu prin ce treci tu. Știu cât e de greu, dar îți garantez că vei reuși.
Trebuie doar să ai încredere în tine. Ești frumoasă, ești inteligentă, ești puternică. Dumnezeu are un plan măreț, minunat pentru viața ta. Ai încredere în El, este cel mai important lucru pe care trebuie să-l știi. El lucrează lucruri acum în viața ta și nimic nu e întâmplător. Toate încercările, greutățile, bucuriile sunt menite să-ți formeze caracterul, să te formeze ca om.. pentru femeia, soția, mama care vei deveni.
Caută-L, cere-I să-ți vorbească și să te îndrume.
Scrie-ți visele și dorințele pe hârtie. Recitește-le constant. Fă-ți o cutiuță cu bilețele pe care să scrii rugăciuni, motive, oameni, dorințe pentru care te rogi. Vei vedea cum Dumnezeu ascultă rugăciuni.
“…cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.” – Iosua 24:15
“Așteptarea e regulă, nu excepție!” – V. Pustan
“Believe that God has a better future for You than anything in your past.”
Sunt câteva din cuvintele care m-au ajutat și mă ajută în continuare.
Iubește-L pe Dumnezeu. Petrece timp cu El. Fă-ți locșorul tău de rugăciune, locul în care te întâlnești cu El.. Când genunchii tăi ating pământul, inima ta atinge cerul. Dumnezeu prin rugăciunile noastre schimbă destine.
Investește în tine, dezvoltă-ți hobby-urile. Citește mult, călătorește, vizitează și povestește cu oameni mai bătrâni.
Fii fericită și zâmbește des. Fericirea mea e în Isus, deci în mine. Fii cu Isus mereu. În viață nu e greu dacă vei fi cu El mereu.
Luptă pentru ceea ce vrei, altfel vei merita ce ai.
“Totul este greu înainte să devină ușor.” – Goethe
Fii binecuvântată, draga mea!