Săptămâna trecută am împărtășit cu voi o parte din lucrurile pe care fetele care au fost la Peniel le-ar spune variantelor lor adolescente. Astăzi puteți citi și celelalte scrisori.
D, 21
Bună! Eu mi-aș spune că trebuia să ascult mai mult de părinții mei, deoarece aveau dreptate despre toate.
Te rog ascultă și stai departe de anturaje care nu sunt după voia lui Dumnezeu, pentru că o să ajungi să faci lucruri pe care o să le regreți toată viața; vor fi ca un tatuaj pe care îl vezi în fiecare zi – chiar dacă nu-l vezi, tot știi că e acolo. Eu am băut, am fumat, am avut relații care nu ar fi trebuit. Nu le-am făcut în exces, nu eram dependentă, deci eram ok cu asta, până ce toate s-au adunat și m-au îngropat în propria mea ființă. Am devenit complet imună la rugăciuni și căutări, mergeam la biserică pentru părinții mei, dar eu eram neschimbată. Oarecum dădeam vina pe Dumnezeu pentru un lucru care mi s-a întâmplat. Deși eram conștientă că eram prea tânără ca să înțeleg gravitatea acelei relații și continuam să îmi zic că nu eu sunt de vină că acea persoană era cu 11 ani mai mare decât mine (aveam 15-16 ani), cu timpul am început să dau vina pe mine și să mă asigur că sunt cea mai mizerabilă. Cu gândul acesta în clasa a 12a am fost în tabără și Dumnezeu mi-a arătat că poate să îmi ierte toate păcatele mele multe și mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, că altfel aș fi ajuns la Cluj și nu știu ce s-ar fi ales de mine.
Mă rog ca Dumnezeu să te facă conștientă de valoarea pe care o ai tu în ochii Lui.
Denisa, 17
Hei copile!
Știu că ți se va părea puțin ciudat, dar vreau să-ți spun că sunt TU, ce-i drept acum într-o variantă puțin mai mare.
Îți scriu pentru că știu că în perioada asta te confrunți cu singurătatea și nesiguranța reușitelor tale, dar sunt aici să îți dau o veste bună! Ai un prieten care așteaptă de mult să-I vorbești și să-L chemi. Nu te mai gândi că nu poți, gândește-te că vei reuși, pentru că aluturi de tine e nimeni altul decât Dumnezeu.
Nu mai căuta să te încrezi în oameni, doar iubește-i și zâmbește-le mereu!
Apropie-te mai mult de mama ta, căci are nevoie de tine. Oferă-i mai mult din timpul tău, vorbește cu ea pentru că vei ajunge să conștientizezi că ea chiar te iubește, în ciudat tonului sever și impunător.
Nu uita, folosește-ți cu înțelepciune timpul, pentru că nu-l vei mai primi niciodată înapoi. Arată lumii cine ești de fapt și nu te mai ascunde. Nu-ți mai fie teamă, căci Dumnezeu e cu tine!
Poliana, 19
Dragă Poli,
Știu că ești confuză și că toate lucrurile se întâmplă mai repede decât te-ai așteptat, dar te rog nu te grăbi!
Știu că te-ai trezit peste noapte la liceu și mai știu că nu știi încă (iartă-mi jocul cuvintelor, am emoții) dacă e bine că ai ales acel oraș diversificat.
Nu fi tristă că ți-ai lăsat părinții acasă în acel sat micuț, te vei transforma într-o adevărată tânără cu inima pentru Dumnezeu 100%
Va fi greu la început dar ai un avantaj – ești CREAȚĂ! din câte am observat, ai lipici la public. Le vezi pe fetele de-acolo? Ele sunt Denisa și Cami și veți fi cele mai bune prietene și.. aa, da, am uitat.. tipa îmbrăcată în negru care se strâmbă la tine este BBF din viitor. De fapt, pentru tipa îmbrăcată în negru te-a pus Dumnezeu acolo. Peste 4 ani se va decide cu totul pentru Cristos.
Nu fi dezamăgită de tipul înalt de 2 metri. E băiat bun, vă veți înțelege de minune 😉
Nu plânge când îți va spune că pleacă și că totul se termină la un moment dat. El și încă câteva persoane contribuie la formarea ta spirituală, profesională și emoțională.
Poli, fii tare, ești minunată 🙂 nu te descuraja și ai răbdare, lucrurile bune se întâmplă când te aștepți mai puțin.
Ajj… fă ce-ți spune inimă – dă la Consevator!! Ești o fată capabilă și vei reuși tot ce îți propui.
Nu pot să îți scriu mai multe pentru că cel mai bine este să experimentezi în felul în care Dumnezeu vrea 🙂
Te îmbrățilez cu drag, crețulino
Al tău sine din viitor, Poli
Bell, 22
Copile, viața e grea, ăsta e cel mai bun adevăr pe care ți l-aș putea spune, dar nu te lăsa învinsă pentru că vei reuși cu siguranță să treci peste orice obstacol. Ai răbdare. Ascultă-ți familia, în special părinții în cel mai bun mod posibil, chiar dacă vei fi nervoasă pe moment și îți vei dori să spargi tot în jurul tău. Ia-ți un moment și gândește-te doar la dragostea pe care ei o au pentru tine. Nu te lăsa învinsă de sentimentele trecătoare, domină-le în mintea ta și vei reuși să treci mai ușor peste ce se întâmplă în jurul tău. Chiar dacă nimic nu e frumos în jurul tău, e doar o iluzie, care vrea să te doboare.
Alege bine pentru viața ta, scoate oamenii cu o influență negativă din viața ta. Dacă sunt oameni care te vor susține în deciziile tale greșite, înseamnă că acele persoane nu sunt bune pentru tine.
Nu lăsa oamenii cu o iubire falsă pentru tine să te controleze, căci te vor duce pe drumuri greșite și vor distruge sufletul pur pe care Dumnezeu l-a pus în tine.
Bucură-te de iubirea lui Dumnezeu și de a familiei tale, doar de acest fei de iubire vei avea nevoie în viață. Restul e doar o iluzie deșartă!
Adda, 25
Ești mai mult decât prețios!
Nu te lua după ceea ce vezi în jurul tău, ci ai ochii ațintiți la El, pentru că El e cel care îți dă valoare!
Fii ceea ce ai fost creat, sine adolescent al meu: un sine puternic cu rădăcini nobile și întotdeauna plin de dragoste! Restul se rezolvă de la sine
Adda, al tău sine tânăr