Ce i-aș spune sinelui meu adolescent #6

Sunt sigură că nu sunt singura căreia îi lipsește vârsta aceea de „știu-tot”! Știți la ce mă refer, nu? Anii adolescenței?!? Ei bine, la 27 de ani, am o slujbă pe care o iubesc, în cea mai mare parte a timpului (are și ea momente, n-o să vă mint) și uneori trebuie să le vorbesc unor adolescenți care, slavă lui Dumnezeu, deja știu TOT ce trebuie să le spun. M-am obișnuit foarte repede cu asta și am realizat că motivul pentru care s-a întâmplat asta era pentru că îmi aminteau atâââât de mult de mine la acea vârstă. Pentru a păstra totul scurt și la obiect, cred că cel mai important lucru pe care i l-aș spune sinelui meu adolescent este: Nu, nu știi totul, dar ceea ce trebuie să știi este că este în regulă. Nici nu trebuie să știi totul!

Nu trebuie să știi exact ce vrei să fii când crești, dar îți dai seama ce-ți place după ce explorezi puțin posibilitățile. Știu că sună puțin cheesy, dar dacă îți dai seama de asta prin eliminare, atunci nu va trebuie să lucrezi nicio zi din viața ta, pentru că vei face ceva ce-ți place și de care ești pasionată.

Nu trebuie să știi nici persoana cu care te vei căsători. De fapt, căsătoria nici nu ar trebui să fie pe listă, pentru că prioritățile tale ar trebui să fie diferite: să-ți dai seama ce crezi și de ce, să te concentrezi pe școală, să-ți clădești caracterul, să investești în acele prietenii pe care le vei avea tot restul vieții și lucruri de genul. Petrece timp cu băieți și fete, află calitățile pe care le apreciezi și le respecți la un băiat, dar amintește-ți că te vei căsători într-o zi cu un BĂRBAT, așa că băieții sunt pentru prietenii iar căsătoria este pentru.. păi, mai târziu.

Nu trebuie să știi tot și nici să încerci să atingi standardele impuse de lume și să le și depășești. Eu trebuie să vă mărturisesc ceva: eu cam am trecut peste anii adolescenței pentru că, ei bine, am fost nevoită. La 15 ani, tatăl meu a murit și în mai puțin de un an m-am găsit locuind singură și spunându-le oamenilor că sunt mai în vârstă ca să pot să îi meditez și să fac rost de niște bani ca să mă întrețin. M-am maturizat mult prea devreme, și am simțit c-am fost nevoită. Acest lucru m-a urmărit ca adult atunci când mă luptam (și încă o fac, uneori) cu autosuficiența și cu o neîncredere în oameni. Am simțit că trebuie să mă descurc singură, că nu mă puteam baza pe altcineva în afară de mine și că nu puteam face greșeli pentru că nu aveam pe cineva care să îndrepte lucrurile după. Știi ce? Nu puteam greși mai mult! Uitându-mă înapoi, pot vedea că Dumnezeu mă ridica cu credincioșie, mă scutura, îmi dădea mult mai mult decât meritam și mă răsfăța nu numai prin a se îngriji de nevoile mele, ci și prin a-mi împlini dorințele inimii, atât timp cât aceste lucruri îmi făceau bine. Nu trebuie să știi totul, trebuie doar să-L cunoști pe El și caracterul Lui.

Așadar, dacă aș putea, ți-aș lua fața în mâini în așa fel încât să nu poți face toată treaba asta cu „nu o să mă uit la tine și nu o să te ascult” și ți-aș spune asta: ești iubită, cineva se îngrijește de tine, și ești mai mult decât îndeajuns! Dacă știi asta, vei fi în regulă!

Ioana, 27 de ani, România

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *